
Suntem onorați să-l avem alături de noi pe domnul Dr. Mircea Leabu, fost Director Științific al INCD “Victor Babeș” și cu experiență de cercetare în Canada, care se va dedica în primul rând dezvoltării și optimizării regulamentelor de funcționare, monitorizare și evaluare, precum și supravegherii calității activităților de cercetare și administrative ale Institutului. Activitatea Dr. Mircea Leabu in cadrul Compartimentului de Dezvoltare, Marketing si Managementul Calității este deosebit de utlă, având în vedere lansarea proiectului ROGEN și dezvoltarea exponențială a Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Genomică în această perioadă.
Dr. Mircea Leabu, CS I, a ocupat funcția de director științific al Institutului Național de Patologie „Victor Babeș”, între anii 2014 și 2023 (unde a activat din 2005 ca șef al Laboratorului de biologie celulară, apoi ca Secretar științific, până la ocuparea postului de director prin concurs) și a fost cadru didactic al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în Departamentul de Medicină Celulară și Moleculară, între 1991 și 2022.
Dr. Leabu a urmat cursurile Facultății de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, fiind șef de promoție, iar timp de 11 ani (între 1980 și 1991) a lucrat ca cercetător la Institutul de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu”, unde s-a format ca biolog celular. Întreaga sa carieră a fost dedicată studiului biologiei celulare și moleculare, iar în 1999 a obținut titlul de doctor în Medicină, specializarea Biochimie medicală. Între 2000 și 2005, a desfășurat studii postdoctorale la Institutul de Cercetare Robarts al Universității Western Ontario din London, Canada, aprofundând mecanismele ce reglează morfologia și motilitatea celulelor.
Pe lângă activitatea științifică biomedicală, a acordat o mare importanță domeniului eticii și bioeticii, fiind membru asociat al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată al Facultății de Filosofie a Universității din București, din 2006 și Președinte al Comisiei „Științele viului” a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, între 2008 și 2011.
A publicat numeroase lucrări științifice în reviste naționale și internaționale, concentrându-se în special pe studiul membranei celulare, dar a publicat și în domeniul bioeticii și eticii profesionale. De asemenea, este membru al șapte societăți științifice, printre care Societatea Română de Biologie Celulară (membru fondator), Societatea Română de Biochimie și Biologie Moleculară, Societatea de Imunologie, Societatea Națională de Inginerie Medicală și Tehnologie Biologică, Societatea Română de Bioetică și Societatea Română de Filosofie Analitică.
Vă mulțumim pentru implicare, încredere și ajutor!



