
Revista „Politici de Sănătate” a stat de vorbă cu echipa de conducere a ICDG – dr. Octavian Bucur (director general), Adrian Nicolea Buzatu și prof. dr. Maria Puiu (directori adjuncți) – despre progresele României în domeniul genomicii și al medicinei personalizate.
Genomica joacă un rol tot mai important în prevenirea și managementul bolilor cronice, iar România face pași concreți în această direcție, unul dintre cei mai importanți fiind înființarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Genomică (ICDG). Institutul are ca obiectiv dezvoltarea cercetării și crearea unui pol de excelență în genomică, cu impact direct asupra tratamentelor personalizate și actului medical în România.
România a intrat oficial pe harta genomicii europene în vara anului 2023, alăturându-se inițiativei „1+ Million Genomes” (1+MG), fiind una dintre ultimele țări europene care au aderat. În doar doi ani, însă, a realizat un progres remarcabil, prin Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică (ICDG) și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, implicându-se activ în proiecte europene majore precum Genomic Data Infrastructure, Genome of Europe, Beyond 1+MG, precum și în Task Force-ul pentru noua inițiativă Genome EDIC.
Chiar dacă s-au realizat progrese notabile, drumul către un sistem medical aliniat standardelor europene continuă. Accesul extins la tehnologii moderne de secvențiere și avansul rapid al cercetării deschid calea către o transformare profundă a medicinei în România.
Interviul complet poate fi citit accesând următorul link:



