Directorul ICDG, Octavian Bucur, invitat ca prezentator la Conferința NATO în domeniul Biotehnologiei din Bruxelles

 

Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică (ICDG) are onoarea să anunțe participarea directorului general Octavian Bucur, selectat și invitat să reprezinte România și ICDG/UMFCD în calitate de prezentator la Conferința NATO în domeniul Biotehnologiei, desfășurată la Cartierul General al NATO din Bruxelles. Evenimentul a reunit câteva sute de experți și reprezentanți ai țărilor membre NATO.

Directorul ICDG a fost invitat de către Reprezentanța Permanentă a Belgiei pe lângă NATO să facă parte din primul panel al conferinței, care a reunit cinci experți de renume internațional, reprezentând Statele Unite ale Americii, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Italia și România. Discuțiile din cadrul panelului au vizat implicațiile strategice, oportunitățile și provocările generate de dezvoltarea rapidă a biotehnologiilor emergente în domeniul apărării și securității. Directorul General al ICDG a subliniat, printre altele, importanța susținerii și finanțării durabile a cercetării în domeniul genomicii, al științelor omice, al inteligenței artificiale și al tehnologiilor emergente, evidențiind rolul esențial al acestora în consolidarea capacităților științifice și de apărare, în contextul global actual, marcat de provocări și sensibilități geopolitice.

Participarea României și a ICDG la acest eveniment, precum și la primul panel al conferinței, reflectă angajamentul constant al instituției pentru promovarea dialogului și cooperării internaționale privind utilizarea responsabilă a tehnologiilor emergente în domeniul apărării și al politicilor de securitate. Totodată, această invitație reprezintă o recunoaștere a expertizei și a eforturilor ICDG în domeniul genomicii la nivel internațional și național.

.

#ICDG #UMFCD #Genomică #NATO #Biotechnologie