Accesul liber și neîngrădit al oricărei persoane la informațiile de interes public, definite prin Legea nr. 544/2001, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și instituțiile publice. ICDG promovează principiul transparenței și al dreptului la informare al cetățeanului.
Prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități sau instituții publice, indiferent de suport, formă sau mod de exprimare.
Solicitarea în scris a informațiilor de interes public cuprinde: autoritatea/instituția publică la care se adresează cererea; informația solicitată; numele, prenumele și semnătura solicitantului, precum și adresa la care se solicită primirea răspunsului.