Vizita Prof. Vikram Khurana la UMF „Carol Davila”

Am avut onoarea de a-l găzdui pe prof. Vikram Khurana, Chair in Neurology la MassGeneral Brigham, Associate Professor la Harvard Medical School și Associate Member al Broad Institute of MIT and Harvard, Boston, MA, SUA, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică (ICDG) și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD).

Pentru cei care au ratat prezentarea sa din cadrul ICDG Grand Rounds, „MyTrial for Neurodegeneration: Vignettes in Precision Neuroscience”, susținută pe 26 august 2026 în Sala de Consiliu a UMF „Carol Davila”, aceasta a fost o prezentare excelentă și captivantă despre cele mai noi progrese din domeniu.

Mulțumim Domnului Rector Viorel Jinga, Doamnelor/Domnilor Prorectori Florentina Furtunescu, Bogdan Popescu și Simona Ruță, Directorului proiectului ROGEN Simona Dima, și Coordonatoarei proiectului Teaming Brândușa Bitel pentru participarea și implicarea activă în întâlniri.

#ICDG #ICDGGrandRounds #UMFCD #PrecisionNeuroscience #Neurodegeneration #Genomics #StemCells #Neurology #TargetedTherapy #Innovation #Harvard #MIT #massgeneralbrigham